Select Your Style

Choose your layout

Color scheme

Echipe “out of the box” si beneficiile lor pentru organizatie

pexels-photo-416405

Echipe “out of the box” si beneficiile lor pentru organizatie

De modul in care se construieste si functioneaza o echipa depind rezultatele si profitul oricarei organizatii, indiferent de marimea sau domeniul sau de activitate. De aceea, transformarea unui grup de angajati intr-o echipa presupune timp si energie dedicate in aceasta directie.

Insa primul pas este gasirea raspunsului potrivit la intrebarea: "De ce fel de echipa am nevoie?"

Cand te uiti la tipurile de echipe care s-ar potrivi organizatiei tale, alegerile pe care le vei face trebuie sa corespunda cu obiectivele pe care vrei sa le obtii, iar variantele pe care le vei alege este posibil sa necesite o perspectiva diferita asupra modului in care te-ai uitat pana acum la o echipa. De altfel, studiile arata ca 97% dintre angajati considera ca de viziunea comuna si intelegerea comuna a echipei depinde succesul unui proiect. Asadar, echipa este unul dintre cele mai importante ingrediente ale succesului.

Tipurile de echipe care sustin organizatia moderna "din afara cutiei"

Stim ca piata muncii s-a schimbat si o data cu ea si modul in care sunt create echipele. Noua generatie este mult mai motivata de independenta, echilibru in munca si flexibilitate. In contextul acesta, nu e de mirare daca te regasesti in situatia de a analiza imaginea de ansamblu a organizatiei sau daca te regasesti gandindu-te la creativitate si inovatie.

J.F. Kennedy spunea ca ‘’a fi conform’’ e inchisoarea libertatii si inamicul creativitatii, iar generatia de azi categoric nu este despre conformitate.

Hai sa analizam cateva tipuri de echipe care au iesit in afara tiparelor clasice, dar care daca sunt gestionate adecvat, pot conduce la performanta organizationala, inovatie si evolutie.

Echipa self-directed/auto-condusa: este tipul de echipa puternica care se motiveaza si se conduce singura in adevaratul sens al cuvantului, fara autoritate superioara sau supervizare.

O echipa auto-condusa este o echipa la fel ca oricare alta, dar are o structura unica de auto-gestionare fara coordonator. Rolul coordonatorlui clasic este asumat de intreaga echipa. Ei planifica si executa sarcinile zi dupa zi, avand grija sa respecte directia stabilita de liderii cu experienta. Acesta este un mod excelent de a sustine o echipa cu scopuri precise si rezultate excelente. Seniorii unei astfel de echipe vor pune accent pe construirea relatiilor si setarea proceselor, concentrandu-se pe o comunicare solida, pe scopuri, pe asteptari si pe feedback. O astfel de cultura dezvolta foarte mult increderea, dar si responsabilitatea.

Echipele virtuale sau izolate sunt din ce in ce mai comune datorita specificului prin care membrii echipei pot lucra de oriunde, oricand au nevoie sa isi finalizeze sarcina. Necesita membri bine calificati, auto-motivati care sunt suficient de capabili sa isi duca sarcina la bun sfarsit cu un minim de coordonare.

Beneficiul unei atfel de echipe este abilitatea de a putea vedea mult mai departe de propria curte, datorita membrilor care o alcatuiesc. Atat timp cat acestia pot intra in legatura, acestia pot comunica si isi pot aduce contributia. Intr-o astfel de echipa liderul se concentreaza doar pe a crea legaturi puternice, punand la dispozitie viziunea, nu directia si observand progresul. De asemenea, rolul liderului este de a incuraja echipa sa ia propriile decizii.

Echipele mixte sunt echipele in care membrii acestora fac parte din aceeasi ierarhie, dar lucreaza in deparatamente diferite si au expertize diferite. Aceste echipe au beneficiul de a avea experti in intreaga organizatie, astfel incat pot aduna si dezvolta mult mai multe idei, pot rezolva probleme multiple si pot coordona proiecte complexe.

Astfel de echipe pot fi eficiente pe termen scurt sau lung. De exemplu: ai putea sa iti doresti sa dezvolti un proiect mare intr-un interval scurt de timp si la acelasi nivel de competente. Poti folosi cunostintele unei astfel de echipe mixte pentru a rula proiectul sau chiar pentru o reusita peste asteptari. A conduce o astfel de echipa mixta presupune incurajarea unitatii, gestionarea relatiilor si sustinerea altora sa preia din conducerea pe segmente mici. Echipa foloseste expertii pentru a rezolva proiectele si a schimba informatii. Singurii factori care o pot destabiliza sunt demotivarea sau sentimentul de respingere a contributiei individuale.

Am acoperit doar trei tipuri de echipe, dar toate sunt diferite de tiparele traditionale de gandire. Aceste tipuri de echipe sustin proiecte variate si se potrivesc atunci cand avem in vedere obiective de crestere, de dezvoltare de noi servicii/produse sau cand organizatia functioneaza intr-un sistem de tip growth mindset, implicand intraprenoriatul ca parte a culturii companiei.

Urmareste care se potriveste cel mai bine pentru tine si pentru organizatia ta si structureaza-ti echipa in jurul nevoilor tale.

Daca vrei sa iti imbunatatesti comunicarea in echipa si stilul de management, atunci te astept la acest curs special.

*Articol aparut anterior pe Manager Express

No Comments

Comments are closed.